









Schimbarile de look sunt bine venite in viata unei femei care simte tot timpul nevoia sa se reinventeze, sa scoata la iveala calitati ascunse si sa impresioneze de fiecare data prin alte mijloace. Atunci cand decidem sa schimbam ceva la aspectul nostru, e bine sa stim care sunt tendintele in perioada respectiva si ce ne recomanda stilistii, pentru a vedea daca acestea ni se potrivesc si cat putem prelua de la ei. E bine totusi sa pastram o masura si nu ne schimbam look-ul foarte des, adoptand tot ce este la moda, fara discernamant, pentru ca rezultatele nu pot decat sa ne dezavantajeze.
O modificare a aspectului trebuie studiata mai intai si apoi se trece la punerea ei in practica, cel mai bine cu ajutorul unui specialist. Noile tendinte le putem observa la vedetele de la Hollywood, dar acestea trebuie adaptate stilului nostru si meseriei pe care o avem. De exemplu, anul acesta stilistii ne recomanda o nuanta de par electrizanta, cum este cea a Rihannei, dar aceasta nu se potriveste in orice imprejurari. Daca la serviciu suntem nevoite sa adoptam o tinuta office, o culoare de par extravaganta nu face decat sa strice aspectul general. Parul rosu spre caramiziu se potriveste femeilor tinere, cu personalitate puternica, si care lucreaza in domenii care le permit un asemenea look.
Modificari temporare
Daca nu doriti o schimbare permanenta, puteti incerca ceva de moment, cum ar fi aplicarea unor mese colorate in par, asortate la tinuta din ziua respectiva. Suvitele multicolore se pot prinde cu clestisori speciali sau se pot lipi cu o solutie speciala, la un salon de infrumusetare. Se mai poate folosi rimelul de par care se aplica direct si dispare la spalare.
Alte schimbari care se pot face rapid sunt cele la machiaj. Chiar daca folositi, de obicei, nuante discrete, care nu atrag cu nimic atentia, e bine sa le alternati cu cele mai puternice, pentru a observa care va pun mai bine in valoare trasaturile chipului. Rujurile in culori vii si fardurile stralucitoare pot face minuni atunci cand sunt folosite la un machiaj realizat de un profesionist. Acesta va poate recomanda ce vi se potriveste mai bine si ce culori e bine sa alegeti, in functie de imprejurarile in care purtati machiajul respectiv.
Cel mai complicat este la schimbarea coafurii si a culorii parului, unde trebuie multa atentie pentru ca rezultatul sa fie pe masura asteptarilor. De obicei, in cabinetele specializate, stilistii va spun ce vi s-ar potrivi si care sunt ultimele tendinte pentru a fi sigure ca faceti alegerea cea mai buna. O alta varianta ar fi studierea diferitor coafuri cu ajutorul unui program pe calculator care foloseste o poza a voastra, careia ii ataseaza mai multe frizuri.
Daca doriti ceva mai putin complicat, puteti incerca acasa sa va schimbati coafura. Daca aveti parul drept, il puteti tapa, coafurile cu volum fiind la moda in acest an. La final, aplicati putin fixativ, dupa ce aranjati parul tapat pentru a-i da rezistenta.
O atentie deosebita trebuie acordata manichiurii, care completeaza un look reusit. Pentru inceput, se aplica o baza cu vitamine pentru unghii, apoi culoarea. Chiar daca v-ati obisnuit cu stilul french, din cand in cand e binevenita o schimbare. O oja mai inchisa la culoare, violet sau visiniu inchis, poate da o nota de eleganta tinutei.
| Urmariti-ne si pe Pinterest! |
Centrul de Masaj Majestic este un loc intim și frumos pentru relaxare, situat chiar lângă Universitatea din București (aproape de Centrul Vechi).
Vă invităm să vă răsfățați cu terapii...
Salonul va ofera servicii de coafura profesionista, manichiura, pedichiura, epilare clasica si cosmetica. Va pregatim pentru orice eveniment, din cap pana in picioare, asa cum va doriti. Ne puteti...
Echipa M SPA CONCEPT este formata din tehnicieni maseuri calificati, cu studii in domeniu, specializati in masajul de relaxare, terapeutic, anticelulitic, bete de bambus, reflexoterapie, drenaj...
Anti-matreata. Phytema™ HairCare sampon Bio anti-matreata ce combina Zinc PCA pentru a combate eficient mancarimea si tulburarile capilare. Centella asiatica calmeaza scalpul...
Anti-matreata. Phytema™ HairCare sampon Bio anti-matreata ce combina Zinc PCA pentru a combate eficient mancarimea si tulburarile capilare. Centella asiatica calmeaza scalpul...
Positiv'hair Lotion Ultra - pentru par natural castaniu mediu spre inchis. Positiv'hair din laboratoarele de cercetare Phytema™ reprezinta un tratament naturist de refacere a...
Positiv'hair Lotion Ultra - pentru par natural castaniu mediu spre inchis. Positiv'hair din laboratoarele de cercetare Phytema™ reprezinta un tratament naturist de refacere a...