









La prima vedere, epilarea prin intermediul aparatelor electrice pare mai costisitoare comparativ cu alte metode cum ar fi cea cu ceara sau cu lama de ras. Insa, la un mic calcul, aceasta aparenta se estompeaza, intrucat durata medie de viata a unui epilator este de cinci ani, iar costul pentru o utilizare devine infim, cu timpul.
La fel se intampla si cu pretul curentului electric consumat pentru epilare, care este aproape neglijabil. Totodata, epilatorul se utilizeaza rapid si este ideal pentru pielea sensibila gratie noilor tehnologii. Un alt avantaj este ca epilatoarele va ofera un efect eficace si de lunga durata, de pana la patru saptamani.
Aparut pe piata de peste o jumatate de secol, in functie de performantele pe care le poate avea, de calitatea accesoriilor si de existenta unor inovatii de ultima ora, un epilator costa intre 40 de lei si 650 de lei, astfel incat exista un aparat pentru orice buzunar.
Dotari de ultima ora
Astfel, exista aparate dotate cu un dispozitiv care realizeaza un masaj cu aloe vera, cu un dispozitiv pentru exfoliere sau chiar cu unul cu gheata pentru realizarea unei mici “anestezieri” naturale locale ori cu leduri care permit luminarea totala a zonelor mai putin vizibile sau a firelor de par foarte scurte.
Totodata, unele aparate sunt dotate cu un acumulator, care permite utilizarea acestora oriunde, nemaifiind dependente de existenta unei prize. Astfel, puteti avea un epilator cu o autonomie de 30 de minute sau chiar mai mult, pe care il puteti incarca la orice priza.
Pentru o utilizare ideala a epilatorului electric este bine sa tineti cont de cateva reguli si sfaturi:
- Pentru a putea fi prins de dispozitiv, parul de epilat trebuie sa aiba o lungime suficient de mare, de aproximativ 5 mm.
- Anterior epilarii, pielea trebuie pregatita in general printr-un gomaj pentru a desprinde firele incarnate si pentru a relaxa pielea. Totodata, este indicata epilarea dupa baie, intrucat atunci porii sunt deschisi si firele pot fi smulse mai usor.
- Retineti ca epilarea se face in sensul invers al cresterii firelor de par. Este indicat ca pielea sa fie intinsa cat se poate de bine cu o mana, iar cu cealalta sa se utilizeze epilatorul tinut perpendicular.
- In zonele in care parul creste mai des, insistati cu aparatul, intrucat exista fire de par care se observa mai greu, dar care in doua-trei zile pot deveni usor vizibile.
- Este necesara, dupa epilare, hidratarea pielii cu o lotiune de corp sau cu un ulei special.
Daca doriti sa cumparati un epilator, puteti gasi mai multe oferte AICI.
| Urmariti-ne si pe Pinterest! |
Echipa M SPA CONCEPT este formata din tehnicieni maseuri calificati, cu studii in domeniu, specializati in masajul de relaxare, terapeutic, anticelulitic, bete de bambus, reflexoterapie, drenaj...
Centrul de Masaj Majestic este un loc intim și frumos pentru relaxare, situat chiar lângă Universitatea din București (aproape de Centrul Vechi).
Vă invităm să vă răsfățați cu terapii...
Salonul va ofera servicii de coafura profesionista, manichiura, pedichiura, epilare clasica si cosmetica. Va pregatim pentru orice eveniment, din cap pana in picioare, asa cum va doriti. Ne puteti...
Anti-matreata. Phytema™ HairCare sampon Bio anti-matreata ce combina Zinc PCA pentru a combate eficient mancarimea si tulburarile capilare. Centella asiatica calmeaza scalpul...
Anti-matreata. Phytema™ HairCare sampon Bio anti-matreata ce combina Zinc PCA pentru a combate eficient mancarimea si tulburarile capilare. Centella asiatica calmeaza scalpul...
Positiv'hair Lotion Ultra - pentru par natural castaniu mediu spre inchis. Positiv'hair din laboratoarele de cercetare Phytema™ reprezinta un tratament naturist de refacere a...
Positiv'hair Lotion Ultra - pentru par natural castaniu mediu spre inchis. Positiv'hair din laboratoarele de cercetare Phytema™ reprezinta un tratament naturist de refacere a...