Inca din vremuri stravechi, vopsirea parului a constituit o metoda de infrumusetare, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Astfel, cu ajutorul unor ingrediente naturale, parul era colorat din Egipt si India pana in Africa. Intrucat nu agreseaza firele de par, retetele naturale pentru vopsirea parului sunt preferate si in prezent de multe persoane. Trebuie sa stiti ca aceste retete se aplica doar pe parul natural, intrucat pe cel vopsit deja nu au niciun efect. Par blond Pentru deschiderea nuantei parului, lamaia este ideala. Pentru parul de lungime medie este suficienta zeama a doua lamai, care se aplica pe... Mai mult
Femeile sunt tentate de multe ori sa dea o mare atentie unghiilor doar din punct de vedere cosmetic. Ce manichiura este la moda, ce culoare se asorteaza la o anumita tinuta, cat de lungi trebuie sa lasate unghiile pentru a alungi mana etc – acestea sunt printre preocuparile lor de baza. Putine se gandesc sa examineze cu atentie culoarea si aspectul natural al unghiilor si sa ceara sfatul unui medic atunci cand observa ca ceva nu este in regula. Cand sa ne ingrijoram O pata alba, denivelari la suprafata sau nuante mai inchise la toate unghiile sunt semne peste care nu ar trebui sa trecem prea repede cu vederea,... Mai mult
Fiecare persoana a experimentat, cel putin o data in viata, cum este sa fii cu moralul la pamant. Fie ca se intampla dupa un divort, dupa picarea unui examen sau dupa disparitia unei persoane dragi, apar momente cand nu avem chef de nimic, iar pofta de viata dispare mai mult sau mai putin. Este o perioada in care parca “ni s-au inecat corabiile”, cum se spune in popor. Pierderea increderii de sine poate fi semnul unui inceput de depresie, iar specialistii recomanda sa nu va complaceti in acesta situatie. Ei au conceput si un set de sfaturi care va pot ajuta: Reluati o activitate la care ati renuntat in timp... Mai mult
Exista situatii in care regimul nostru alimentar nu este suficient de bogat in vitamina B, acid folic (B9), diverse minerale, sulf sau zinc, ceea ce poate provoca aparitia neplacutului fenomen de cadere a parului. De asemenea, pentru a stimula intarirea si cresterea parului, este necesara imbunatatirea circulatiei sanguine in zona scalpului, prin asigurarea unei doze suficiente de vitamina E si vitamina C. Betacarotenul. Fara sa aiba o actiune directa asupra cresterii sau caderii parului, anumite vitamine contribuie la frumusetea podoabei capilare. Este cazul vitaminei A si a betacarotenului, intrucat cele doua... Mai mult
Ce femeie nu si-ar dori sa-si pastreze tineretea, sa arate bine pana la o varsta inaintata si sa faca o buna impresie oriunde merge? Acest lucru nu este usor de obtinut, dar cu putin sprijin din partea naturii se poate realiza. Unul dintre aliatii de nadejde, care ajuta la intinerirea organismului, este ciuperca Ganoderma. Nu trebuie sa va faceti griji ca nu ati vazut-o niciodata la piata, pentru ca ea se poate consuma sub forma de pastile, pe care le procurati de la Plafar sau din farmacii. Ciuperca este cunoscuta inca din antichitate pentru proprietatile sale, care o recomanda drept un elixir al tineretii. Ea... Mai mult
Fie pentru o schimbare completa de look, fie pentru intretinerea unei anumite nuante care le place si cu care le sta bine, multe femei apeleaza la vopsirea parului, care este si o modalitate de a ascunde firele albe. Mai ales daca nu aveti experienta in domeniu, este indicat sa mergeti pentru aceasta operatiune la un salon specializat in hair-styling. Daca alegeti varianta de vopsire a parului la domiciliu, pentru ca rezultatele sa fie optime, trebuie sa respectati mai multe reguli si sfaturi date de specialisti. - Aplicati vopseaua la cel putin doua zile de la cea mai recenta spalare a parului. Astfel, vopseaua... Mai mult
Poate nu v-ati gandit niciodata ca forma naturala a unghiilor indica predispozitia catre anumite boli. Aceasta nu inseamna ca, de exemplu, daca aveti unghiile usor bombate sunteti neparat bolnave de plamani. Este bine sa cunoasteti cum trebuie sa arate, in mod normal, unghiile si pielea mainilor, pentru a va da seama cand apar semne care ar putea indica prezenta unei boli sau predispozitia pentru o afectiune. La un organism sanatos, unghiile sunt de culoare roz, iar pielea mainilor este trandafirie, cu nuante de bej. Unghiile lungi – atentie, cele naturale – sunt un semn al bunei functionari a inimii, mai ales... Mai mult
Putine femei tin cont si de tipul de piele pe care il au atunci cand aleg un parfum, pentru ca nu stiu ce legatura exista intre cele doua aspecte. In afara de criteriul principal, si anume mirosul, parfumurile se folosesc tinand cont si de alte detalii. Unul dintre cele mai importante, care scoate in evidenta aromele si va face mai persistent sau nu mirosul este tipul de piele. Asa cum alegeti cremele de fata in functie de cat de grasa este pielea, la fel se procedeaza si cu parfumurile, care se impart in trei mari categorii: pentru piele grasa, uscata si sensibila. Pielea grasa Femeile a caror piele secreta mult... Mai mult
Pentru a evita agresarea parului de catre substantele chimice existente in diverse tipuri de vopsea de par, multe femei apeleaza la cele realizate exclusiv din plante, cu pigmenti naturali. Vopseaua vegetala este ideala si pentru femeile care au parul fragil sau care sunt alergice la metoda de colorare clasica. De asemenea, daca doriti sa va modificati usor si progresiv nuanta parului, puteti apela la nuantarea cu vopsea vegetala. Intrucat acest tip de vopsea nu contine deloc amoniac, ci doar o cantitate mica de oxidant, parul se degradeaza mult mai greu, comparativ cu cazul produselor clasice, puternic decolorante.... Mai mult
In fiecare zi, auzim din ce in ce mai multi oameni care se plang ca nu le merge deloc bine, ca viata lor a fost intoarsa pe dos, mai ales de cand a inceput criza, si ca nu mai vad nicio scapare din acesta situatie. Ei se concentreaza foarte mult asupra aspectelor negative ale vietii lor si par sa nu mai observe nimic altceva. Faptul ca sunt sanatosi, au o familie, prieteni nu pare sa mai insemne nimic pentru ei, iar pe masura ce trece timpul necazurile lor ii coplesesc din ce in ce mai tare. Nimic nu pare sa-i mai poata scoata din aceasta stare. Mai ales femeile se ingrijoreaza foarte repede cand ceva nu merge bine si... Mai mult
Foarte important cand vine vorba de frumusetea unei femei este parul, care, in multe cazuri, este crucial pentru obtinerea unui aspect placut. De aceea, ingrijirea si mentinerea sanatatii firelor de par sunt esentiale pentru orice femeie. Daca respectati regulile si sfaturile specialistilor, nu veti avea nevoie de prea multi bani si nici de vizite foarte dese la hair-stylist. Sfaturi pentru par degradat - Dupa spalare, este necesar ca parul degradat sa se usuce singur si sa evitati caldura aparatelor de coafat, cum ar fi feonul, placa de intins sau ondulatorul. - Puteti reface elasticitatea parului utilizand... Mai mult
Fie ca dorim o manichiura elaborata sau doar una ingrijita, in primul rand trebuie sa avem grija ca unghiile noastre naturale sa aiba un aspect placut si sa fie intr-o stare de sanatate buna. Daca le asiguram aceste conditii, le putem lasa sa creasca suficient de mult pentru a ne bucura de o manichiura la fel de frumoasa ca in reviste. Aparitia unghiilor false nu ne scuteste de ingrijirea pe care trebuie sa o acordam celor naturale, pentru ca daca acestea nu sunt in regula, nu vom putea folosi in siguranta nici elementele estetice care se adauga la cabinetele de infrumusetare. Unghiile care devin fragile si se rup sau... Mai mult
In articolul precedent am precizat ca nuanta parului contribuie decisiv la alegerea tonalitatii si a gamei cromatice a machiajului. Mai exact, schimbarea culorii parului necesita si schimbarea trusei de farduri. Sa presupunem ca roscatul inchis spre bordo este culoarea preferata pentru par. In acest caz, gamele cromatice pe baza de rosu, bordo si violet sunt ideale. Daca va atrag contrastele, puteti alege machiajul in nuante de verde, culoarea complementara a rosului. Ati putea fi tentata sa va vopsiti parul in roscatul-morcov, care se poarta. In acest caz, nuantele calde de auriu, portocaliu corai sau maro roscat... Mai mult
Atunci cand preparam diferite mancaruri, obisnuim sa le condimentam cu mai multe plante proaspete sau uscate, care le dau un gust mai bun. Condimentele se aleg, in general, dupa aroma pe care o dau hranei si mai putin dupa beneficiile pe care le aduc organismului si care nu sunt deloc de neglijat. Cercetatorii au descoperit ca fiecare condiment are proprietati antioxidante si poate ajuta organismul sa lupte mai eficient contra anumitor afectiuni. Piper si cuisoare, antiseptice naturale Unul dintre cele mai folosite condimente este piperul, pe care il intalnim sub diferite culori: negru, alb, rosu, verde etc.... Mai mult
Fiecare femeie isi doreste sa aiba o piele cat mai frumoasa si catifelata, dar pentru a obtine acest lucru nu sunt suficiente doar cremele hidratante si produsele de demachiat si tonifiat. O data la doua saptamani, in general, e bine sa faceti un gomaj al pielii, cu ajutorul caruia inlaturati celulele moarte si stimulati regenerarea tenului. Daca aveti tenul gras, puteti recurge la exfoliere in fiecare saptamana. Prin exfolierea unui strat fin de la suprafata pielii, scapati si de punctele negre si de alte acumulari de substante, iar tenul isi recapata prospetimea. Astfel, el poate absorbi mai bine substantele... Mai mult
Bautura-minune, care ne ajuta sa scapam de somn dimineata si ne face mai energici, contine o serie de substante care ajuta organismul si in alte moduri decat cele cunoscute de toata lumea. Cafeaua este un puternic tonic al sistemului nervos central, mai ales al scoartei cerebrale, si un bun diuretic, adica ajuta la activarea secretiei urinare. Bautura mai este de folos pentru ca fluidizeaza mucoasele cailor respiratorii, imbunatateste circulatia sangelui si echilibreaza compozitia sucului gastric. Dupa ce bem o ceasca de cafea vom observa ca se accelereaza bataile inimii, iar efectele asteniei se diminueaza.... Mai mult
Vopsirea parului va poate aduce multiple beneficii de imagine, daca este realizata corect, intrucat este cel putin la fel de importanta ca machiajul. Fie va poate improspata o vopsire mai veche, acoperind culoarea naturala de la radacina parului, fie poate produce o schimbare spectaculoasa a aspectului, daca alegeti o culoare deosebita. Exista mai multe metode de vopsire parului: cu vopsea permanenta, semipermanenta (ton pe ton), cu suvite, cu sampon nuantator sau cu henna. Alegerea va apartine, in functie de rezultatele dorite si de preferinte. Foarte importanta este alegerea culorii vopselei, in functie de... Mai mult
Probabil ca, macar o data in viata, fiecare dintre noi si-a cheltuit sau isi va cheltui banii pe un anumit produs de infrumusetare mult laudat sau mediatizat care pur si simplu nu are niciun efect. Se intampla ca uneori producatorii, chiar si cei de la firmele mari sa o zbarceasca in ceea ce priveste un anumit tratament sau altul, cu un produs “revolutionar”. In cazul altora, se impune utilizarea lor mai des decat se crede. Iata mai multe neadevaruri, in care nu putine femei cred cu tarie, prezentate de thefashionpost.com: Tenul gras nu are nevoie de hidratare Este una dintre cele mai importante pareri eronate.... Mai mult
Alegerea nuantei perfecte in cazul in care ati luat hotararea sa va vopsiti parul se face tinand cont obligatoriu de tipul tenului si de culoarea ochilor, acestea fiind cele mai importante criterii recomandate de specialisti. Piele deschisa (palida) si ochi de culoare deschisa O nuanta de par inchisa scoate in evidenta pielea deschisa la culoare si intensifica stralucirea ochilor. Daca aveti pielea si ochii de o culoare mai deschisa, puteti sa incercati cu incredere o vopsea cu doua-trei tonuri mai inchisa decat culoarea naturala a parului. Piele deschisa (calda) si ochi de culoare deschisa O nuanta a... Mai mult
Atunci cand doriti sa faceti o surpriza placuta unui barbat si sa-i cumparati un cadou la care se asteapta mai putin, puteti alege un parfum care sa-l transforme intr-un seducator fara pereche. Gasirea parfumului care sa i se potriveasca de minune nu este deloc un lucru simplu, asa ca pregatiti-va pentru mai multe drumuri la magazine, unde veti testa mai multe mirosuri, dintre care va trebui sa-l alegeti pe cel despre care credeti ca i se va potrivi cel mai bine. Chiar daca veti pierde destul de mult timp si poate veti cheltui o suma importanta, ganditi-va ca veti avea si cateva avantaje deloc de neglijat – va veti... Mai mult